Lilly se afla pe prispa casei bunicii impreuna cu Ella, cea mai buna prietena a ei. Mai tot timpul si-l petrecea cu ea. Era singura care o intelegea. Cu parul lung, cret si roscat, cu ochii caprui si cu un zambet larg pe buze, Ella era o fire prietenoasa, deschisa si saritoare. Lilly avea parul lung si blond si cu ochii albastri, ea era o fire mai retrasa, ii placea sa stea mai ascunsa de lume, insa era mereu langa Ella daca avea nevoie de ajutor.

Stateau des pe prispa casei si pierdeau timpul privind cerul. Deodata Ella sparse tacerea:
-Lilly, ce zici de noul telefon aparut?
Lilly insa nu ii raspunse. Ella o privi ingrijorata. De la un timp, Lilly devenea tot mai ganditoare.
-Lilly!
Fata clipi de cateva ori, apoi raspunse plictisita:
-E frumos. Scuze, mi-am amintit ca are buni nevoie de mine. Ne vedem maine la cafeneau din colt, la ora 10:00, ok?
-Ok, pe maine atunci.

Cand Lilly intra in casa o vazu pe bunica ei coborand scarile cu o cutie mare si plina de praf.
-Buni! Ti-am zis sa nu mai cari lucruri grele! Da-mi sa te ajut.
-Nu este asa grea pe cat pare, Lilly. Si momentan mai sunt in putere. Mai sunt cateva cutii in pod. Adu-le tu pe celelalte. Sunt cele imediat cand intri.
Se supuse si urca in pod. Nu se mai urcase decat odata de ziua ei, cand se alese si cu o cearta de la bunica ei. Nu intelegea de ce pana acum n-o lasa in pod.
Podul arata mai rau ca o casa bantuita. Paianjenii isi intindeau “casele” pana cand se lipeau de vecini, praful atingea si 2 cm, iar intunericul facea sa-ti de-a fiori pe sira spinarii. Lilly se apleca sa ridice una din cutii, cand observa in fundul podului o cutie care parea ca sta acolo de mult mai mult timp. Se apleca si desfacu cutia. Praful o ineca si o facu sa tuseasca lung. In cutie nu se aflau decat un album vechi si un jurnal. Curioasa din fire, deschise albumul. La prima vedere chipurile ii pareau straine, dar, uitandu-se mai atenta observa o sclipire in ochii femeii, asemanatoare cu a ei. Oare erau parintii ei? Nu-si vazuse niciodata parintii, nici macar in poze.
Deodata o voce o facu sa tresara. Era bunica ei. Speriata baga la loc albumul in cutie, hotarata sa se intoarca in noaptea care avea sa vina.

In acea noapte o furtuna puternica se iscase. Vantul urla cu putere, incat iti provoca fiori iar ploaia se lovea cu putere de geam. Tunetele nu se mai opreau, iar fulgerele crestau cerul in doua. Cand Lilly crezu ca bunica ei reusise sa adoarma, se ridica usor din pat si merse incet, in varful picioarelor pana la scara care ducea in pod. Scara era destul de veche iar cand te puneai cu toata greutatea pe ea, incepea sa trosneasca. Deschise usa si intra in pod. Se apropie de cutie si deschise. Ridica albumul, dar ochii ii ramasera asupra jurnalului, caruia mai inainte nu-i observase titlul: “Jurnalul lui Derius Karaly”.
Pasemne ca era tatal ei. Bun. Pana acum aflase numele tatalui. Deschise jurnalul si observa ca pe prima pagina erau pete de sange. Un nod i se puse in gat.
Paginile erau ingalbenite de vreme, iar mare parte din scris se stersese. Observa insa pe una din pagini o data “7 mai 1976”. ‘Acum 36 de ani …’ isi zise ea in gand. Mai rasfoi cateva pagini si dadu peste o pagina unde se vedea clar un citat:

“1 iulie 1996

Varcolacii au inceput deja sa atace satele de la granite. Satenii nainarmati nu le pot tine piept. Armata se lupta in acest moment in alte tinuturi, iar mie cel mai mult mi-e teama de viata scumpei mele Lilly.”

‘Lilly? Care Lilly?’ Ea sau mama ei? Poate o fi chemat-o si pe ea tot Lilly.

“ … se pare ca au incheiat pact si cu o parte din demoni. Cu aceasta armata numai o minune ne poate scapa …” scrisul se sterse iar. Parca amanunte importante au fost sterse intentionat pentru a nu fi citite de cine nu trebuie. In urmatoarele pagini se descria o padure si era schitata o harta.
Pe la ora 03:00, somnul incepu s-o cucereasca pe Lilly. Puse jurnalul in cutie pentru a nu observa bunica ei nimic, apoi cobora usor scarile si se baga in pat. Adormi pe loc fara sa mai auda ploaia care batea in geam.

Cand Lilly se trezi, ceasul era deja noua si jumatate.
- O, nu! Trebuie sa ma vad cu Ella. Ridicandu-se in graba, se lovi cu capul de biblioteca de deasupra capului.
Nu prea ii placea cititul, nu citea aproape deloc. Ce avea in biblioteca erau carti importante pentru scoala sau primite in dar de la nasi. Se ridica repede in picioare si trase repede pe ea o pereche de blugi si o bluza larga si subtire. Cobori in graba scarile si se duse in bucatarie, unde dadu peste bunica ei.
- Neata’, buni! Cum ai dormit?
- Buna dimineata, Lilly. Destul de bine. Iti este foame?
- Da … raspunse, luand grabita in mana o felie de paine cu unt. Ma duc sa ma vad cu Ella. Revin mai tarziu.
- Bine, scumpo. Vezi sa nu faci prostii si sa ma pomenesc iar cu politia in prag.
Lilly incepu sa mearga pe straga, gandindu-se la noaptea trecuta. Ar fi vrut sa ia cu ea jurnalul sa i-l arate si lui Ella, dar se gandea ca va vedea bunica ei. Nu stia cum avea sa reactioneze. Ori avea sa fie calma si sa ii povesteasca si ei, ori incheia scurt cu o pedeapsa pana o potolea. “Nu! Nu am sa mai cedez de data asta! Vreau sa aflu totul daca chiar este ceea ce zice in jurnal adevarat.” Ajunse la cafaneua din colt, unde o vazu pe Ella la o masa cu Marius.
Marius era al doilea prieten dupa Ella pe lista lui Lilly. El era un baiat mai haios si glumet, ceea ce ii facea pe altii sa creada ca nu e de incredere. Era cat Lilly de inalt si schiopa la fel ca ea la note. Lilly observase mai demult ca lui Ella ii facea placere prezenta lui, dar nu avea sa ii zica nimic si nici sa o intrebe. Se apropie de masa si ii saluta:
- Hei, prieteni! Ce faceti?
- Hey, Lilly. Bine … uite, vorbeam cu Marius cat de asteptam pe tine. O saluta Ella.
- Buna, Lilly, raspunse si Marius cu un zambet larg pe fata.
- Ce … sper ca nu am intarziat nu? M-am culcat tarziu … am multe sa-ti spun! Seara trecuta a fost una super tare!
- Ce ai mai facut iar Lilly? incepu Marius sa rada. Sper ca nu ai iar politia pe urmele tale.
- Termina! A fost doar un incident atunci … de ce nu uita lumea?
- Lasa asta … vorbi Ella, hai, spune ce ai mai facut,
- Bine. Se uita putin in stanga si-n dreapta, asigurandu-se ca nu asculta nimeni, apoi incepu sa le povesteasca: Dupa ce am intrat in casa am ajutat-o putin pe buni sa care niste cutii din pod …
- Te-a lasat in pod!? sari Marius. Parca nu te lasa … ?
- Vrei sa auzi de ce?! Am dat in pod peste o cutie. In ea era un album si un jurnal, iar jurnalul era semnat: “Jurnalul lui Derius Karaly”.
- Si? intreba Marus ironic.
- Cum adica si? Nu auzi numele? Karaly?
- Si tu crezi ca jurnalul era al tatalui tau? Poate era al unui bunic sau unchi.
- Ah … daca aveam jurnalul iti citeam un citat. Stai poate mi-l aduc aminte … ah, da! “… iar mie cel mai mult mi-e teama de viata scumpei mele Lilly”. Cam atat am retinut. Ei ? A fost scris in ziua cand m-am nascut! Cate Lilly puteau fi?
- Nu stu ce sa zic, Lilly … nu ar trebui sa iti faci idei pripite. Ce mai zicea in jurnal?
- Pai, ceva de o lupta, vampiri versus varcolaci … .
- Poftim!? Si tu crezi astea? Trezirea Lilly! Nu exista asa ceva! Trebuia sa iti dai seama imediat cum ai citit „vampiri” ca nu e real! Poate era o carte tip jurnal SF.
- De ce trebuie sa fi tu mereu cel negativ!? sari Lilly in picioare enervata la culme.
- Iti spun doar ce se petrece! Poate o fi jurnalul tatalui tau, poftim, fii multumita, dar nu e un jurnal real! Nu exista vampiri si varcolaci! Astea sunt povesti pentru copii mici.
- Tu cand credeai ca te bantuie o fantoma noi nu mai ziceam nimic! Mai aveai putin si lesinai de frica!
- Era altceva. Spiritele exista.
- La fel de mult ca vampirii!
- Prieteni, pe bune, terminati, se uita lumea la noi … gata, Marius, inceteaza. Lilly, de ce nu ne arati jurnalul? Si parca ziceai ca ai gasit si un album, ni-l arati?
- Problema este ca bunica e acasa … si nu o sa ne lase in pod.
- Am o idee. Ii spunem ca avem de facut un proiect la fizica si avem nevoie sa il facem in pod. Spune baiatul ranjind.
- In pod … asta e cea mai buna idee a ta?
- Cel putin, eu am venit cu o idee… haideti, vedem noi ce face bunica ta si inventam pe moment.
Cand cei trei prieteni ajunsera in fata casei bunica lui Lilly se afla in gradina, udand legumele. Era un prilej perfect pentru cei trei sa urce sus cat bunica lui Lilly era ocupata cu legumele.
- Perfect. Sa intram pana nu ne vede. Cu cat stie ca sunt plecata, cu atat mai bine.
Intrara in casa si urcara in graba sus in pod. Lilly le arata cutia si scoase jurnalul semnat. Uite, destept ce esti. Citeste. Marius lua jurnalul si il deschise. Rasfoi jumatate din jurnal apoi se uita la Lilly cu o fata jignita:
- Dar e gol. Ce vrei sa citesc?
Lilly se uita la el si lua jurnalul:
- Unde vezi tu ca e gol? Uite, scrie aici despre razboi!
- Dar eu nu vad nimic! Ma faci chior!?
- Are dreptate, Lilly, nu scrie nimic pe pagina.
- Dar … eu vad … scrie foarte clar inca. De ce nu vedeti?
- Poate ca noi nu aveam voie sa vedem … spuse Marius sarcastic.
- Da! Buna remarca. Deci acum recunosti?
- Ce sa recunosc? Ca asta e un jurnal vrajit?
- Dar eu vad foarte clar ce scrie.
- Mai bine ne arati si albumul, incerca Ella sa schimbe subiectul. Nu ii placea sa isi vada cei mai buni prieteni certandu-se pentru ca unul vedea si unul nu. Lilly scoase albumul si il deschise.
- Priviti. Femeia aceasta seaman mult cu mine.
- Ei … e doar o asemanare … .
Lilly se prefacu ca nu il aude si mai dadu o pagina. Noaptea trecuta nu apuca sa il rasfoiasca si pe el. Fusese concentrata pe jurnal. Deodata se auzi pasi care veneau catre pod.
- Repede! Ascundeti-va in dulap. Lilly baga in grava albumul si jurnalul in cutie, o inchise si se ascunse si ea. Avea inima cat un purice. Daca avea sa deschida dulapul? Ar fi fost pedepsita pe viata. Usa se deschise, iar Lilly putu sa o observe prin gaura cheii pe bunica ei intrand inauntru cu un om.
- Cine este? ii sopti Ella lui Lilly. Aceasta se multumi doar sa dea din umeri mirata.
- Si zici ca nepoata ta nu este acasa? Ma mir, Mirabela, cum ai putut sa tii secretul atata timp fata de ea…
- Ma pricep sa tin un secret, Athos. Totusi am lasat jos de tot garda ieri cand am pusa sa imi aduca din pod niste cutii. Ma mir cum de nu a observat cutia.
- Iti dai seama ca pana la urma va afla, nu?
- Musca-ti limba! I-am jurat tatalui ei ca o voi tine departe de secret si asta am sa si fac. Uite, aici e cutia. Ai grija de jurnal, la moarte il vreau in mormant cu mine!
Barbatul se multumi sa aprobe doar din cap. Iesira, iar Lilly respira usurata ca au scapat.
- Ti-am zis ! Poftim! Ai dovada, vorbele bunicii!
- Ei … poate e ceva la mijloc … un secret … dar … oh, bine, recunosc Lilly, ai castigat.

Dimineata urmatoare nu fu prea senina pentru Lilly. Noaptea recedenta nu putuse sa doarma deloc, iar acum genele ii picau mereu, pleoapele dorind sa se lipeasca una de alta. Se resucea mereu de pe o parte pe alta, oftand si privind in gol. La ce se gandea mai exact ? La ce s-a gandit toata noaptea ? Nu stia sigur la ce, dar stia ca are legatura cu ea, si mai exact, cu trecutul ei. Nu putea sa creada ca bunica ei o mintise in tot acest timp … “Au murit … “ mereu ii zicea aceste vorbe si din ce in ce mai reci si mai aspre. Si tot ea era cea care ii spunea de mii de ori sa nu minta, sa fie mereu sincera si va fi totul bine. Isi arunca ochii grabita catre micul ceas de pe noptiera. Era ora pranzului deja ?! Adevarul era ca pana la urma trebuia sa se ridice si sa coboare jos pana cand bunica ei nu avea sa se supere pe ea mai rau ca ultima data. Si asta si facu. Se ridica alene din pat, clatinandu-se putin din cauza oboselii, reusind pana la urma sa se imbrace si sa se spele pe fata. Cand cobora bunica ei deja se afla in bucatarie pregatind pranjul.
- Neata buni! o salute aceasta vesela, stiind insa ca dimineata trecuse.
- Nu prea mai este de mult timp dimineata. Ce ai facut toata noaptea de te-ai trezit asa tarziu?
Lilly o privi putin gandindu-se c ear trebuie sa ii raspunda. Nu stia daca bunica ei aflase de expeditia ei din pod. Daca aflase iar acum o mintea, nu avea sa iasa deloc bine. Dar ce conta? In plus, si ea o mintise atatia ani spunand ca ii murisera parintii. Sau poate chiar murisera, insa nu ii spusese adevarul pur, ceea ce o enerva nespus de mult pe Lilly si o facea sa nu mai poata gandi logic. Gandurile ii fusesera insa intrerupte de vocea bunicii sale, facand-o astfel sa tresara.
- Trebuie sa ma duc pana la o veche prietena. M-a chemat pe motivul ca are ceva important sa imi spuna. Sper ca nu un deces, se preface bunica ei. In 10 minute poti sa opresti focul. Ii facu semn aceasta, aratandu-i oala cu mancare. Sa-ti strangi dupa masa, clar?
Lilly se multumi doar sa dea din cap, fiind fericita ca avea sa ramana singura in casa, si, cu putin noroc poate avea sa mai gaseasca alte indicii prin pod sau prin camera bunicii sale. Intrase de multe ori in acea camera, insa niciodata nu ii pasase ce tine aceasta. Nici macar nu le daduse.
Bunica pleca imediat dupa ce se asigura ca Lilly intelesese ce trebuia sa faca, avand totusi grija sa-i spuna sa fie cuminte si sa nu faca iar cine stie ce prostii prin cartier. Fata nici macar nu mai astepta sa treaca cele 10 minute, oprind focul si urcand apoi repede in camera bunicii sale, privind putin in jur. Totul era atat de ordonat, spre deosebire de camera ei care era mai tot timpul un dezastru. Trecu pe langa masuta din camera, unde se afla o vaza plina cu trandafiri si vreo doua reviste farmaceutice, lucru care o facu pe Lilly sa trambe usor din nas. Trecand de acea masuta care se parea ca nu-i ofera nimic, se opri in fata bibliotecii din camera bunicii. „Ciudat ... de ce are aici atatea carti cand avem in sufragerie ditamai biblioteca?” Ideea aceasta o rodea pe dinauntru. Ar insemna sa ascunda ceva in ele ... dar cartile parea destul de normale. Toate erau romane vechi, ale unor autor de care Lilly nici macar nu auzise pana acum. Dar totusi, erau carti normale, pe care le putea gasi in orice biblioteca. Toate cartile erau vechi, din vremea razboaielor si asta le facea sa aiba aceeasi lungi si latime insa, una dintre ele iesea mai in relief, ceea ce ii atrase atentia fetei. O lua, studiindu-i putin coperta, apoi incepand sa o rasfaoiasca. Era doar jurnalul unui autor trecut prin razboi ... Privind in locul unde statea cartea, mai observa ceva. Zambi fara se realizeze, gandindu-se, ca poate, gasise ceva. Un indiciu care s-o ajute. Scotand acel ceva, observa ca era o harta ingalbenita de ani. Brusc se intrista, sigur avea sa fie harta unui continent sau a globului, insa, cand o deschise ramase inmarmurita. Nu semana deloc cu Pamantul. Era clar harta unei ... aple planete? „Ei dracie. Asta nu prea imi vine a crede. Daca era o lume pe undeva prin unimers, pana acum s-ar fi descoperit.” Brusc, isi aminti de jurnal si de hartile schitate in el. Erau aceleasi nume ca pe harta. „Ah ... de ce a trebuit sa ia chiar acum jurnalul!” Injura in sinea sa concentrandu-se pe harta si pe ceea ce scria pe ea. Trebuia sa faca o copie ... sa puna originalul la loc. Iesi repede din casa, ducandu-se la cel mai apropiat magazin unde se afla xeroc. Multumi acolo se afla o femeie in varsta care nu avea habar de ce era pe harta. Dupa ce o xeroxa impacheta harta, punand-o si pe ea si romanul la locul lor. Si-ar fi dorit sa mai caute, insa auzi un zgomot care o alarma. „Bunica ...” iesi rapid din camera ei, prefacandu-se ca se duce la baie, nebagand-o in seama.
- Lilly, nu ai mancat?
- Nu! Tipa aceasta din baie pentru a fi auzita de bunica sa. Nu imi este inca foame. Mai tarziu buni’!
In baie isi intinse harta, incepand iar sa o studieze din toate unghiurile, amintindu-si pana acum cateva locatii si orase din hartile aflate in jurnal. Lasand ochii in jos, observa langa scara hartii niste litere sau mai bine zis, un titlu. Marai nervoasa din cauza acelor semne, strangand harta si bagand-o in buzunar. Iesi apoi din bai, coborand jos si mancand destul de repede, avand grija sa-si spele farfuria. Dupa ce o spala si o aseza la loc urca in camera ei, incuind usa. Nu dorea sa intre peste ea si sa-i vada harta gasita. Ar fi pierdut pe loc orice informatie. Bunica ei ar fi ascuns sau ar fi ars orice lucru.

Ziua trecu mai repede decat s-a asteptat. Cand vazu cat era ceasul, lui Lilly nici nu ii veni a crede. Pierduse atatea ore studiind acea harta si incercand parca sa o memoreze, pentru orice eventualitate. „Doamne, cat este ceasul!... deja este seara si nu am facut altceva decat sa privesc o harta!” se vaita impachetand frumos harta, bagand-o in buzunarul de la pantaloni. Auzi apoi un zgomot neplacut. Era stomacul ei care cerea revoltat mancare. Pana atunci nu il auzi, la ce concentrata fuse. „Okay, okay, nu mai urla atat!” incepu sa vorbeasca in minte. In bucatarie bunica ei deja punea in trei farfurii mancare. Cand o vazu venind ii zambi vesela, facandu-i semn sa se aseze.
- Ai venit la fix. Tocmai doream sa te chem.
- M... buni? De ce ai pe masa trei farfurii? Suntem doua, o atentiona aceasta, gandindu-se ca poate bunica ei gresise numaratoarea sau se incurcase, cumva.
- Avem un oaspete. Sa te comporti frumos... ii sopti bunica, nedorind sa se comporte cine stie cum in fata oaspetelui ei. Athos! Lasa cartile alea in pace si haide, masa este gata! vorbi bunica lui Lilly mai tare, adresandu-se unui barbat.
Lilly tresari alarmata cand auzi numele. Si-l aminti pe loc. Acel nume pe care il mai auzise si in pod, in acea zi, cand bunica ei ii daduse unui necunoscut cutia in care se aflau jurnalul si albumul plin de indicii. Fata isi intoarse capul catre biblioteca, observand cum se apropia de ele un barbat destul de tanar, de fapt, foarte tanar, care nu avea mai mult de 18-19 ani, dupa parerea fetei. Necunoscutul era destul de musculos si avea un aer care nu prea ii placea lui Lilly. Parul lui saten era destul de scurt, insa pe ici colo se ivea cate o suvita care sa-i alunece peste chip, acoperindu-i ochii de o nuanta inchisa la culoare. Era prima persoana cu ochi negri pe care o vedea.
- Athos, ea este nepoata mea, Lilly, vorbi aceasta, privindu-l putin pe barbat, lucru care o baga si mai mult la banuieli pe Lilly.
- Incantata de cunostinta, domnule, raspunse aceasta politicoasa.
- Oh, poti sa imi spui Athos. Chiar te rog. Nu imi place sa mi se spuna „domnule”. Ma face sa ma consider batran, dadu acesta din maini, zambindu-i galant.
- Athos este un vechi prieten de-al unchiului tau... incepu brusc bunica fetei sa povesteasca, de parca ar fi vrut sa impiedice sa spuna strainul ceva. A venit in oras cu treburi si s-a gandit sa ne faca si o vizita. Scurta. Din pacate, ochii batranei se atintira asupra barbatului, dorind sa il avertizeze ca o vizita prea imediata l-ar fi costat chiar viata. Gata. Haideti la masa pana nu se raceste.
- Oh, Mirabela, tot la fel ai ramas, se prefacu barbatul asezandu-se la masa impreuna cu batrana si nepoata ei. Acesta privi putin tacamurile care se aflau pe masa, tragand totodata cu ochiul si la celelalte doua, dorind sa vada care tacam il vor lua mai intai. Observand-o pe fata cum lua cutitul in mana, Athos facu si el acelasi lucru, nemaistand insa pe ganduri si incercand parca sa apuce cu el mancarea din farfurie. Lilly insa dorise doar sa ia putina sare, dar se opri cand il vazu pe barbat cum folosea cutitul, mirand-o nespus de mult.
- M... ce faci? Ala este cutit... dar presupun ca stiai si tu.
Athos privi blocat. O daduse rau in bara, iar daca o privea pe bunicuta, avea sa ii vada furia enorma de pe chip.
- Da... stiam... doar...
- O legenda din orasul lor. Cand vin in vizita, se joaca, cu cutitul, vorbi repede Mirabela, salvandu-l pe barbat, neputand insa sa nu accentueze cuvintele „joaca” si „cutitul”. Ii explicase de mii de ori care era cutitul, furculita si lingura, si, desigur, cum se foloseau fiecare in parte. De atatea ori exersase cu el, dar se parea ca barbatul nu daduse nici macar un pic de importanta. Lilly inca il privea ciudat. Nu prea ii venea a crede ce spunea bunica ei. Mai ales ca aflase atatea in ultimele zile. Se multumi insa sa spuna un scurt „Aha”, tinandu-si ideile si banuielile pentru ea. Nu mai putea sa isi creada deloc bunica.
Restul cinei decurse destul de bine. Se parea ca barbatul nu mai dadea nici o urma de nestiinta, comportandu-se de parca era invatat cu acele tacamuri. Desigur, avea niste maniere la mancare de te durea capul. Nu tinea deloc bine furculita, dar ce sa zicem de cutit, pe care il tinea de parca taia ceva fier cu el. Tot restul cinei vorbira numai de chestii inutile, insa normale pentru orice discutie. Lilly deja murea de plictiseala, insa nu dorea sa plece de langa ei. Avea sa ramana acolo sperand ca, poate, poate, babatul avea sa faca vreo gafa si sa spuna ceva care sa o poata ajuta. Insa nimic! Nu castigase nimic de la el, dar de la bunica sa. Pana la urma, bunica ei o intreba de ce nu se duce in camera, ca se vedea ca se plictiseste.
- In camera ma plictisesc si mai rau... minti nedorind sa plece. Intr-un final barbatul se ridica de pe scaun. Ori se plictisise sperand sa plece ea si astfel sa ramana doar ei si sa poata discuta lejer, ori chiar gresise si era doar un om care nu ascundea nici un secret. Desi... daca era prieten cu unchiul ei, trebuia sa ii stie si tatal. Era ceva logic.
- Dar deja pleci? Nu imi povestesti si mie cum era unchiul meu? il intreba rugatoare, observandu-i fata neajutorata. Sunt curioasa cum era unchiul meu.
- Athos trebuie sa prinda autobuzul, Lilly. Nu mai poate ramane. Alta data cand mai revine, sari repede Mirabela, salvandu-l a doua oara pe barbat.
Nu avu incotro. Ceda si il lasa pe barbat sa plece. Ii ura un „Noapte buna” si o „calatorie placuta”, nemiscandu-se insa de pe scaun, fiind hotarata chiar sa o urmeze pe bunica ei pana afara, ca sa se asigure ca barbatul chiar pleca. Desigur, ea nu dorea sa plece. Voia sa ii spuna si ei ce tot se intampla. Un mic adevar dorea. Atata tot. Insa, se parea ca trebuie sa ii traga ea de limba pana la urma.

***

Zilele trecura ca si pana atunci, plictisitoare. In afara de acel jurnal pe care il pierduse si acea harta careia ii facuse o copie, iar acum se afla bine ascunsa in camera fetei, Lilly nu mai gasise altceva. Cotrobaise prin tot podul si prin camera bunicii cand nu era ea acasa. Nimic. De parca totul se bagase in pamant, numai sa nu poata vadea ea.
Era 11 noaptea. Inca o zi si avea sa implineasca 17 ani. Cu un an mai aproape de 18 ani. Deja se simtea si mai matura si cu un drept mai mare de a afla acel adevar care tot ii era ascuns. Era hotarata. A doua zi avea sa ii arate bunicii ca stie de harta si jurnal si ca doreste niste explicatii. Nu minciuni ca pana acum. Se saturase de ele. Ii ajunsesera pentru toata viata pe care o mai avea de trait. Era atat de fericita, incat nici somn nu mai avea. Cand ceasul arata miezul noptii Lilly se abtinu sa nu tipe, avand oficial 17 ani. Deja incepuse sa-si formuleze in minte tot ceea ce avea sa-i spuna bunicii. Era pregatita.
Insa... ceva se schimba. Ceva care o facea sa se rasuceasca prin pat si sa scoata din cand in cand gemete de durere. Se simtea din ce in ce mai rau. Pentru un moment, dori sa se ridice, sa ajunga cumva la bunica ei si sa-i cera un medicament care sa ii alunge acele dureri care, aparura ca prin minune. Ideea ii fu alungata. Nu era o idee chiar asa buna, trebuia sa arate ca e responsabila, dar in joc era si sanatatea ei. Isi baga repede capul in perna, infundand un tipat de durere. Cand isi scoase capul, ramase trasnita. Cateva picaturi de sange se imbibara in fata de perna, insa ceea ce o alarma si mai mult pe Lilly era de ce vedea atat de bine, cand in camera era intuneric, iar draperiile erau trase, incat nici lumina becului de afara nu reusea sa patrunda. Un fior o trecu pe sira spinarii. Isi aminti de jurnal si de asa zisii varcolaci. Era un varcolac? Lucrul asta o inspaimanta. Nu dorea sa fie acel gen de creatura care nu se putea stapani cand luna plina ajungea pe cer. Se ridica brusc din pat, aprinzand lumina si privindu-se in oglinda, cel putin pentru o mica fractiune de secunda, deoarece in urmatoarea ochii ii erau inchisi de spaima. Ce era? „Un monstru...” isi tot repeta in minte, gandindu-se cu groaza la acei ochi rosii pe care ii vazuse in oglinda. Nu... nu erau ai ei, nu avea cum ! „Sunt un om…” isi tot repeta, tremurand de spaima. Pana la urma, isi facu curaj si ii deschise. Ramase blocata, privindu-se in continuu, neputand sa isi alunge ochii de la acea persoana din oglinda care semana cu ea la trup si chip, dar mai putin la ochi. Cu o mica sfiala, incepu sa-si miste limba printre dinti, dandu-se inapoi speriata cand limba atinse ceva ascutit. Erau dintii ei... sau cel putin, noii ei dinti. „Nu... nu se poate... sunt... sunt un vampir...” sopti, de data asta usor, incat cineva de langa ea ar fi putut auzi. Era socata si speriata. Nu stia cum avea sa reactioneze bunica ei, dar de pedepsit, nu avea de ce sa o faca. Ce vina avea ea? Habar nu avea cum devenise. Nici macar nu fusese muscata de cineva ca sa zici ca a fost transformata.
Noaptea parca nici nu mai dorea sa mai treaca. O trecura mii de fiori in acele ore ramase pana la rasarit. Mereu auzea voci. Ale persoanelor de afara, se convinse de acest lucru cand recunoscu vocea unui fost coleg de clasa. I se pare minunata aceasta calitate, sa auda ceea ce se vorbea in jur, dar pentru ea era ceva nou, ceea ce o speria. Citise prin carti ca vampirii nu puteau iesi la lumina, ca se hraneau doar cu sangele furat de la oameni si animale si ca varcolacii ii puteau nimici pe loc. Erau toate astea reale? Cand soarele avea sa rasara ii va putea arde pielea?
La 9 deja nu mai rezista. Se ridica din pat, apropiindu-se de fereastra care era acoperita de draperii, cu inima cat un purice. Tragand putin de draperie, isi expuse un deget in bataia razelor de soare, strangand din ochi fara sa realizeze, asteptand durerea care trebuia sa ii fie provocata. Nimic. Pana la urma, trase draperiile, expunandu-se cu tot trupul. Nu o ardea. „De ce? Pe vampirii din carti ii facea cenusa ...” isi zise, gandindu-se iar intens. Nu mai intelegea nimic. Pana la urma ce naiba era? Dadu usor din cap, dorind sa ii fuga acel gand din minte. Se imbraca rapid cu aceleasi haine ca si ieri, coborand in graba jos. Se apropie vesela de bucatarie, ascunzandu-si acele nelinisti, cel putin pe moment, dorind sa isi salute bunica, idee pe care nu reusi sa o mai duca la bun sfarsit. Mirabela scapa pe jos farfuriile pe care le avea in mana, spargandu-se in mii de bucati si lasand un urma un zgomot dureros pentru urechile ei fine. Lilly se dadu instinctiv inapoi, privindu-si bunica mirata. De ce scapase farfuriile? Insa realiza cand o vazu cu acea privire socata. Realizase ce era? Nici macar nu deschise gura ca sa i se vada asa zisii canini. Fata isi vazu bunica intorcandu-se cu privirea catre Athos. Nici macar nu il zarise cand dori sa intre in bucatarie... poate era prea stresata ca sa mai vada atat de bine. Athos o privi pe bunicuta destul de socat, nepricepand de ce scapase farfuriile. Dorea sa zica ceva, sa sparga acea tacere, dar avea unele banuieli pentru privirea aceea specifica bunicii lui Lilly, incat renunta la acea idee.
- Buni? sparse Lilly tacerea, rostind cuvantul destul de tematoare.
- Copil neascultator ce esti! Ce ai facut! tipa Mirabela suparata la culme, dand din mainile sale inca in putere, privind-o destul de urat pe nepoata sa.