Dezgroparea trecutului

Subiect: Dezgroparea trecutului Joi Mai 31, 2012 4:37 pm

Are rost să mai lupt? Mereu trebuie să-mi suprim sentimentele, să-i fac pe alţii fericiţi, insă la mine nu se gândeşte nimeni. Momentele de singurătate sunt din ce in ce mai multe. Când am nevoie de umărul cuiva nu găsesc pe nimeni. Pur si simplu caut cu privirea prin mulţime si nu văd pe cineva dispus să se intoarca cu chipul inspre mine, să-mi zâmbesca si să-mi ofere un sprijin in acele momente.
Alinarea nu o pot găsi nicăieri. Mă întreb dacă mai am pentru ce să mai lupt, mă intreb dacă e cineva care ţine cu adevărat la mine si nu-i pasă de nimic, că nu are un motiv, că nu se preface că-mi este prieten pentru a obţine ceva si cănd a primit ceea ce doreşte să-mi intoarcă spatele. Orice bătălie încep e ca şi o înfrângere de la bun inceput. Nimeni nu ţine la mine...
Diferenţa dintre ceea ce sunt eu si ceilalţi este făcută permanent de oricine. Degeaba îmi fac jurăminte că nu o să mai plâng.. că o să uit, numai pot să le respect. Am fost născută pentru a mă înneca in întuneric, in singurătate. Încep să cred că nu pot sa fiu cum îmi doresc. Da, asta cred. Cred că sunt inutilă pe un pământ atât de mare, cu atâţia oameni. Dacă unul moare nu-ţi dai seama. Sunt lăsată mereu, mereu sunt lăsată de cei pe care îi iubesc necondiţionat. Uitată... parasită... abandonată... M-am săturat! Nu îmi mai doresc prieteni falşi, sa ma mintă la orice pas, să mă bârfeasca si să nu le pese de sentimentele mele pentru ei, de atasarea mea fata de ei.
Sunt o simpla fată care nu ştie ce alegeri sa facă in viaţa, care se simte initilă, poate că asa şi e, care îi vrea pe alţii fericiţi cu orice preţ si probabil de multe ori uită si de ea. Da, asta sunt eu, nu ştiu să fac nimic altceva decât să-mi plâng de milă, dar nu ştiu ce altceva aş putea face.
Toţi mă ignoră, toţi mă pun să uit, să îmi uit toate sentimentele faţă de persoana pe care o iubesc. De ce? Mă simt prost faţă de toţi. Îmi doresc ca totul să se termine odată pentru totdeuna.

Nu e uşor sa te simţi respins, alungat de către toate persoanele la care ţi. Îmi doresc sa fiu fericită măcar odată, să am persoana pe care o iubesc alături de mine, nu numai in imaginaţia mea. Poate ca mulţi vor spune ca moartea nu e o soluţie, insă eu aşa cred. Mulţi m-au făcut să cred asta. Sentimentele de singurătate sunt prea grele si dureroase. Nimeni nu cunoaşte rănile pe care ni le pot produce o dragoste, insă eu pot spune ca am experimentat câteva din ele.
Iubirea.. cine nu-şi doreşte să simtă asta odată in viată? Ei bine eu nu-mi mai doresc sau cel puţin aşa cred, mereu dragostea mea si încercările de a ajunge la inima alesului meu au fost in zadar.
Sentimentul că ai fost respins de persoana la care te aşteptai cel mai puţin e năruitor. Iţi mistue inima si sufletul incet, dar sigur.

Nu ştiu... poate sentimentele nu sunt importante pentru toţi, pentru oamenii care pun banii în faţa dragostei, dar pentru mine e totul. Mereu am primit cate un pumnal in inima, rănile adânci rămânând mult timp in ea. Tu, tu ai fost acela care le-ai pansat, le-ai uns si le-ai ingrijit cu sărutările tale, durerile ameliorându-se pe zi ce trece, până la disparitia lor totală nelăsând nicio cicatrice a luptelor din inima mea. Insă, cănd m-am simţit trădată de către tine, a fost mai mult decât o rană, a fost mai mult decât un pumnal care trece prin inima mea, a fost o zdrobire a ei. Ceva ce lasă răni cumplite si dureroase... '' Timpul le rezolvă pe toate, Mylen. El va cicatriza toate acele răni, le va acoperi cu un strat de praf si le va da uitării '' Vorbe aruncate in vântul biciuitor de iarnă, timpul nu a dat uitării nimic, doar le-a adâncit. A făcut din ele o prăpastie care a devenit un loc pentru căderea mea definitivă. Durerea, durerea pe care am simţit-o pot spune că a fost mai usturatoare decât biciul azvârlit pe pielea udă. Câtă laşitate se poate ascunde sub o mască de bal, câte minciuni mi-au luminat zilele? Da, el a fost cel care a introdus un curcubeu in viata mea, a făcut-o să prindă culoare, să mă orbească cu luminozitatea ei. Este ca si cum ai iubi un monstru, un demon care vrea doar sa te facă fericită pentru a te vedea apoi in chinurile tristetii pricinuite de către el. Il doream cu ardoare.. nu eram altceva decât o adolescentă orbită de gustul primei iubiri adevărate. Atunci apar viciile vieţi, atunci apar ispitele sub forme de îngeri întruchipaţi in corpuri umane, însă unele greşeli sunt fatale. Te pot duce la moarte sigură, e ca si cum ai semna un pact cu amanta Diavolului.Ce poate face o amantă? Una care aşteaptă momentul oportun pentru a lovi şi ai lua locul Diavolului? Te ademeneste in mrejele ei demonice ca sirena pe marinari, cu priviri ispititoare si seducatoare, până devi dependent de ea. Ei bine atunci cand iţi e lumea mai dragă dă lovitura finala, te trădeaza. Te aruncă ca pe o cârpă infecta la coşul de gunoi până putrezeşti acolo sau poate chiar mai rău, intr-un şemineu cuprins de flăcări.
Ce se întâmplă atunci? Eşti confuz, nu şti de ce ţi-a făcut asta, cauţi răspunsuri. Eşti nerăbdător să le găseşti, insă odată ce vezi pentru ce ai fost părăsit ai vrea tu singur să te arunci de pe o stâncă in mare, sa laşi apa oceanelor să-ţi mângâie plămânii, să-ţi fure aerul, să-ţi suprime bătăile inimii si să-ţi nimicească încercarea de a lua o gură de aer incărcat cu oxigen. O ispită nu se opreşte la prima victimă, după ce şi-a rezolvat treburile trece la alta si nu lasă urme, se asigură că prada il iubeşte nespus de mult incât e sigur că la vederea noii achiziti se va arunca in mainile Diavolului.
De ce nu am ascultat sfaturile prietenilor mei? De ce nu am făcut asta? De ce i-am ignorat? Îmi doreau numai binele, iar eu...eu i-am ignorat, le-am inchis vorbele de ingrijorare intr-un cufăr si am ascuns cheia in gura unui leu. Nu am mai recuperat din ele nici cea mai mică fărâmă de iubire si sigurantă. Acum nu pot face altceva decât să sufăr in tăcere, să-mi plang de milă, să-mi ascult bătăile inimii amorţite. Am ajuns la nebunie pură. Nu pot face altceva decât să trăiesc in amintiri si să sper ca totul nu este decât un coşmar mai mult decât infiorator.

Am încercat sa scriu cu diacritice, nu ştiu cat de bine mi-a mers.. e pentru prima dată. Lectura placuta. :love: Sper sa va placa :*:

Subiect: Re: Dezgroparea trecutului Joi Mai 31, 2012 5:13 pm

Hey!
Nu ti-a iesit asa bine scrisul cu diacritice pentru ca nu le-ai pus peste tot. Ar trebui sa fii mai atenta data viitoare cand recitesti.
O sa ma leg pentru inceput de aspectele tehnice.

Citat :: numai pot să le respect

Aici e "nu mai". Asa cum l-ai scris tu se foloseste in sensul de "doar".

Citat :: Am fost născută pentru a mă înneca in întuneric,

Ineca.

Citat :: sa fiu fericită măcar odată

O data. Cred ca aici e cu sensul de "o singura data, de doua ori..." Cel putin eu asta am inteles ca vrei sa spui.

Citat :: Nu ştiu... poate sentimentele nu sunt importante pentru toţi, pentru oamenii care pun banii în faţa dragostei, dar pentru mine e totul.

Vorbeai de sentimente, care sunt mai multe. Deci "dar pentru mine sunt totul".

Citat :: Tu, tu ai fost acela care le-ai pansat, le-ai uns si le-ai ingrijit cu sărutările tale, durerile ameliorându-se pe zi ce trece,

Ai problema timpurilor. Cand relatezi la trecut, cand incepi la prezent. La cum ai povestit tu in nextul asta, ar trebui sa mentii trecutul. Desigur, poti sa vorbesti si la prezent, dar sa adaptezi contextual, ca suna urat sa ai trei timpuri intr-o singura fraza.
Ai si cateva greseli de tastare carora nu le voi acorda atentie.

Despre poveste nu pot sa spun multe pentru ca nu ai dezvaluit mare lucru inca. Am inteles ca personajul principal sufera din dragoste si atat. Sper sa ma lamuresc in capitolul viitor.
Astept next si sper sa nu te deranjeze comentariul meu. Critica este constructiva.

Subiect: Re: Dezgroparea trecutului Sam Iun 30, 2012 3:18 pm

Multumesc mult de comentariu, o sa corectez capitolul din nou.. doar ca nu pot acum, imi pare rau ca am intarziat atata cu next-ul, dar am fost ocupata. Sper sa va placa.

Dezgroparea trecutului.

23 Iulie 1976

Simţeam cum materiialele de mătase imi mângâiea delicat pielea lăsând in urma lor furnicături usoare. O mână înroşită lua o perie din lemn şi o trecu prin părul meu des, trecerea ei prin podoaba mea capilara era insesizabila. Un ac aurit de zece centimetri incepu sa se impleteasca făcând suvitele usor ondulate sa se adune intr-un coc.
Sunt anunţată ca slujitoarele au terminat, asa ca ma ridic de pe scaunul vechi si ma duc in fata unui cearsaf. Ii fac unei blonde un semn subtil, iar aceasta inlatura bucata de material imaculata, lasandu-ma sa ma admir intr-o oglinda. Rochia de un sangeriu superb imi acoperea corpul micuţ si firav. Mama.. apare in spatele meu si-mi aseaza un colier de argint cu mici smaralde la gat. Ma uitam uimita la ea stiind ca era singura bijuterie de la bunica.
- Mama mi l-a dat mie cum i-i l-a dat si bunica ei, este de datoria mea sa ti-l dau tie, iar tu la randul tau i-l vei da fiicei tale. Am zambit, nu puteam face altceva si i-am multumit mamei pentru colier. Imi spuse sa fac o mica piruieta pentru a-mi admira mai bine imbracamintea.
- Ohh, superb scumpa mea fiica, superb! Sigur vei frange multe inimii peste cativa ani.
Nu mama, nu voi frange nicio inima.. singura inima care va fi frantă este a mea. Imi ia mana in a sa si ma conduce afara.. acolo, la sfarsitul aleii inguste se afla o caleasca. Sunt ajutata de vizitiu sa urc in ea si cursa catre conacul familiei Elda incepe.
Incet, incet.. cad in visele imaginatiei mele.. sunt rapita din nou de catre feti frumosi din basme si salvata de catre un cavaler. Nici nu-mi dau seama cand acele ceasului ajuns asupra cifrei 8. Ne aflam deja la destinatia finala. Usa trasurii este deschisa de catre un servitor, imbracat intr-un costum de matase de culoare alba, purtand niste pantofi din piele neagra si lasand un papion negru sa-i sugrume gulerul camasii. Se pleaca cu nonsalanta in fata mea si-mi intinde mana dreapta pentru a ma ajuta sa cobor din trasura. Imi duce mana la buzele sale si-o saruta infocat, apoi imi spune:
- Bine ati venit, domnisoara Mylen.
Pastrez aceeas masca serioasa de parca n-as fi fost miscata de cuvintele magulitoare, chiar n-am fost. Mama se aproprie de mine si-mi sopteste discret ca suntem asteptate de catre familia Elda. Incep sa pasesc cu gratie pe aleea pavata, tocurile mele lovindu-se de marmura si lasand aerul sa fie cutreierat de un sunet intepator. O sa fie o seara plictisitoare, o noapte in care trebuie sa porti o masca. Mereu cand te intalnesti cu cineva important, in cazul meu cu oricine, trebuie sa porti o masca.. sa nu arati cine esti cu adevarat, sa nu-ti dezvalui temerile si placerile, sa ramai cu aceeasi figura sobra.
Intram pe usa principala a conacului, iar toti cei din sala de bal se uita inspre noi, atunci apar si susotelile. Diferite doamne din inalta societate se regaseau aici, discutand cu diversi cavaleri si printi. Mie mila de ele si de sotii lor, probabil se inseala reciproc. Asa isi mai calmeaza si ei spiritele..
Pe neasteptate Doamna Elda apare in fata noastra. Imbracata intr-o rochie neagra, lunga, evidentiindu-i picioarele lungi si zvelte. O femeie frumoasa, piele fina si alba, par lung si matasos, toate detaliile care ar interesa un barbat.
- Doamna, domnisoara Mylen, de cand va asteptam! In vocea ei se simtea un entuziasm prefacut, asemenea oameni imi provoaca greata. Desigur, cum am mai spus, mereu trebuie sa porti o masca, iar eu acum sunt obligata sa raspund actelor prefacute cu un zambet imens si de asemenea prefacut.
Mama preia controlul si incepe sa vorbeasca cu dansa:
- Suntem onorate sa fim aici, Doamna Elda.
- Oh, Miriam, sa lasam formalitatile la o parte, nu-mi prea plac. Ea este micuta Mylen? Ce mare s-a facut.. frumoasa.. incurand o sa te intreaca la acest capitol Miriam.
Vorbele rostite de Doamna Elda ma facea sa mi se faca pielea de gaina, nu intelegeam de ce pronunta numele "Miriam" cu o nota de ura profunda, probabil problemele de afaceri sau invidia ca familia noastra e mai reusita decat a ei?
Desprinsa de lumea reala de gandurile mele, nu-mi dau seama cand mama numai este langa mine, insa.. Doamna Elda este prezenta..
- Domnisoara Mylen vreti sa va prezint cativa domni de varsta domniei voastre?
O priveam sceptica, nu-mi placea sa fiu nevoita sa cunosc viitori candidati la mana mea. Turul prin marea sala incepu si am cunoscut diversi domni, insa prezenta niciunuia nu m-a incantat in vreun fel. Cand voiam sa ma retrag, doamna ma trage de brat si ma taraste pana in dreptul unei mese mai retrase. Pe unul dintre scaune era asezat un domn imbracat intr-un costum negru. Doamna Elda isi foloseste din nou vocea pitigaiata si-l saruta apasat pe obraji pe tanarul domn lasandu-i usoare urme de ruj, adaugand dupa ce toate formalitatile au fost incheiate, ca trebuie sa se retraga, lasandu-ma singura cu acest domn.