Sala arata destul de bine, avea banci curate, nemazgalite, desi imi pareau cam vechi. Tabla era stearsa bine si se puteau vedea pe ea patratelele ajutatoare. Portretele unor matematicieni celebri erau insirate pe pereti. Imi placea acea sala de clasa. Totul era curat, ordonat. Nmic nu era asezat la intamplare.
In scurt timp, sosi si profesorul. Un barbat nu prea inalt, cu parul tuns periuta, carunt, cu niste ochi mari si negri intra in clasa. Ne dadu un „buna ziua” rastit, rece si isi arunca catalogul pe catedra. La inceput mi-a fost teama de el, am crezut ca vom avea probleme cu el. In realitate, era destul de dragut. Bine, ma inselasem. Nu era asa de dragut cum mi se paruse a doua oara. Era destul de exigent, dar stia sa predea si asta il facea un profesor bun.
Am iesit de la curs teapan deoarece profesorul de matematica reusise sa bage groaza in mine. Taylor incepu sa imi povesteasca lucruri despre acea universitate. Am aflat, ulterior, ca el era unul din „ratatii” scolii, unul din tocilari, dar nu ma deranja. Eu nu ma puteam numi tocilar, dar, recunosc, mereu primisem aceasta denumire.
-E destul de frumos aici. Noi, adica eu, Elliot si Edward, avem o singura problema: tipii care se iau mereu de noi pentru ca suntem tocilari.
-A! Genul acela de tipi inculti care nu stiu nimic altceva decat sa rada de altii?
-Da, exact. Nu le facem nimic.
-Te inteleg perfect. In liceu mereu radeau de mine cum ca as fi tocilar, dar eu nu sunt. Doar ca voiam sa invat ca sa intru aici. Si acum vreau sa invat ca sa devin un arhitect faimos.
-Sigur vei ajunge un arhitect cunoscut, imi zambi Taylor.
Mai merseram cativa metri pana la iesirea din cladire. La capatul scarilor de la intrare erau trei baieti. Il simtem pe Taylor nelinistit. Baietii pareau destul de „cool”. Oare ei erau cei care radeau intr-una de el? Aveam sa aflu in curand deoarece, in momentul in care eu si Taylor am coborat scarile, unul din baieti, un tip inalt, brunet, dar se vedea ca era vopsit, parul filat, cu niste ochi patrunzatori si caprui, se apropie cu repeziciune de el.
-Ce faci, tocilarule? N-ar trebui sa iti repeti lectia la mate? il intreba el pe un ton scarbit.
-Doar ce am avut matematica, ii raspunse Taylor nesigur.
Cei trei tipi incepura sa rada zgomotos. Ma enervau pe bune.
-Lasati-l in pace! Nu e treaba voastra ce face el! am izbucnit eu.
Tipul cel inalt se uita la mine mirat, apoi ranji. Imi puse mana pe cap si incepu sa ma ciufuleasca.
-Nu te baga, micutule, imi spuse el.
Intr-adevar, eram destul de scund, mai ales pe langa el. Asta ma enerva la culme: sa imi faca cineva asa si sa profite de faptul ca eram scund. I-am dat mana la o parte si l-am impins. Mare greseala am facut pentru ca in acea secunda tipul m-a apucat de brat foarte strans, m-a tras spre el si , cu mana cealalta, mi-a apucat barbia care inca ma durea. Ma durea si bratul pentru ca ma tinea foarte strans. M-a privit incruntat la inceput. Ma privea fix in ochi, parca incerca sa intre in mine, sa imi scoata la iveala toate secretele. Apoi a ranjit smecher si mi-a spus:
-Nu te pune cu mine, dragutule!
Il priveam inmarmurit. Mi-era teama de el, bagase groaza in mine. Felul cum ma privea ma facuse sa nu mai misc timp de cateva clipe. Nu bagam in seama durerea din barba sau a stransorii. Tipul mi-a dat drumul si a plecat impreuna cu prietenii lui, iar eu am ramas asa, uitandu-ma la el cateva momente, pana cand Taylor veni langa mine si imi spuse:
-Are dreptate, nu te pune cu el. Nu stii de ce e in stare.
-Cine e tipul asta?
-Il cheama Ray. Mereu imi face chestii de genul, mie si prietenilor mei. Ne sperie.
-Au! am facut, din cauza durerii care revenise.
Eu si Taylor am plecat de-acolo. Cursurile decursera bine in acea zi, dar ma tot gandeam la tipul acela, Ray. Ma gandeam ca mai mult ca sigur vom avea probleme din cauza lui si nu voiam asta. Am mers impreuna spre casa, dar trebuia sa ne despartim intr-un anumit punct. Am continuat sa merg spre noua mea casa: casa unor prieteni de-ai parintilor mei. Brusc, pe drum, m-am intalnit cu o persoana pe care nu mai doream sa o vad in acea zi. Mi s-a alaturat mie si a inceput sa vorbeasca degajat:
-Salut, ce mai faci?
-Ce mai fac? l-am intrebat iritat. Nu mi-a prins bine stransoarea pe care mi-ai provocat-o sa stii! Ma invinetesc repede!
-Scuze, imi spuse.
Asta ma mira. Ray isi cerea scuze? Nu parea genul de tip care si-ar cere scuze de la un tocilar. Nu i-am raspuns.
-Nu aveam de gand sa te strang asa de tare.
Pe tot parcursul drumului el a stat putin mai in spate, privindu-ma, cercetandu-mi fiecare miscare. Incepuse sa ma enerveze. Tot drumul nu vorbise prea mult. Tocmai atunci mi-am dat seama ca nu ma prezentasem.
-A! Am uitat sa ma prezint. Eu sunt Kado, i-am spusm intizandu-mi mana in fata lui.