Capitolul 1

Era ciudat să se afle acolo, mai ales, cu mama lui. Ea era o mare iubitoare de artă și se întâmplase ca acea expoziție să pice pe durata șederii lui acolo, asta însemnând o perioadă de aproximativ două luni, atât cât dura vacanța lui de vară. Îi plăcea mai mult acolo, deși nu știa limba, dar nu își făcea niciodată griji că ar putea ajunge acasă unde tatăl lui l-ar fi luat la rost dintr-un motiv oarecare sau că peste tot avea să plutească același miros scârbos de alcool şi ţigări.
De când se știa, mama lui îl răsfățase cel mai mult. De fapt, el era băiatul mamei și îi fusese greu să o lase să plece și, mai ales, să accepte să stea cu el. De cele mai multe ori, însă, nu-şi petrecea timpul acasă, ci oriunde altundeva. Dacă nu avea chef de făcut poze, mergea la ceainărie cu laptopul şi se juca în programele de modificat imagini.
Dar atunci când venea la mama lui, îşi petrecea mai tot timpul cu ea. Ea era cea care îi cumpăra mereu bomboane sau lucruri când era mic şi nici acum nu se schimbase ceva. Dar uneori avea impresia că nu-i era suficient de recunoscător, aşa că accepta ca ea să îl târască pe la diferite convenţii sau expoziţii care pentru el erau plictisitoare.
Mama lui îl iubea pe Heo Jin Woo, cel care pictase toate acele tablouri – probabil, vreun amator la vreo patruzeci de ani care încerca să mai scoată nişte bani de undeva – însă el nici măcar nu auzise de acest pictor. Poate pentru că nu trăia în Seoul, Coreea, ci în Yokohama, Japonia. Dar nu putea spune că îi displăcea să se afle la acea expoziţie. Tablourile erau interesante, însă, pentru cineva fără înclinaţii artistice ca el, să se afle acolo înconjurat de atâta artă era o pierdere de vreme.
Căscă discret, nu dorea să pară un necioplit, şi merse apoi la baie unde se uită puţin în oglindă. Cel puţin, arăta bine, aşa i se părea. Auzi pe cineva intrând şi îşi întoarse privirea din reflex, doar ca să-l vadă pe cel mai frumos bărbat din viaţa lui de până atunci. Rămase cu privirea aţintită asupra lui, deşi acesta începuse să îl privească ciudat. Când îşi dadu seama cât de indiscret era, îşi întoarse privirea spre oglindă şi se uită la el şi de-acolo. Era înalt, brunet şi tânăr, avea spatele lat şi purta un costum negru cu un papion roşu şi o batistă de aceeaşi culoare. Buzele îi erau groase şi pline, iar ochii mici îl făceau mai senzual. Şuviţele de păr negru îi cădeau pe gât, iar fruntea îi era acoperită de un uşor breton. Când îşi dădu seama cât de tare se holba la el, întoarse privirea înspre uşă şi ieşi din baie, înainte ca bărbatul să cheme paza.
Mama lui părea destul de interesata de un tablou, undeva în spatele lui, la câţiva metri de el, aşa că se întoarse către tabloul din faţa lui. Era reprezentat un băiat blond care râdea, îmbrăcat în haine frumoase. Tabloul era pictat în culori calde, totul era într-o atmosferă caldă, fericită. Însă atunci când îi privi ochii, fu nevoit să se apropie puţin de tablou, apoi să se depărteze ca să-l privească per ansamblu. Era ceva ciudat cu ei, parcă nu râdeau ca restul tabloului, erau trişti, cu siguranţă în contrast cu restul. Simţi o prezenţă lângă el, dar nu se întoarse, încerca în continuare să îşi dea seama ce era în neregulă cu tabloul. Poate că lipsa simţului artistic era de vină în cazul lui.
-Îţi place tabloul acesta? auzi o voce şi se uită către persoana de lângă el.
Era acelaşi tip pe care îl văzuse şi în baie. Făcu ochii mari, apoi îşi întoarse privirea către tablou.
- E frumos... Doar că... ceva nu e la locul lui. Poate... poate că nu mă pricep la artă sau aşa ceva.
- Ce e în neregulă cu el? auzi întrebarea, poate că nu trebuia să îi spună de la început asta.
- E pictat în culori calde şi totul pare fericit, dar îmi dă senzaţia că nu e chiar aşa. La ochi, vreau să zic, nu ştiu cum a vrut pictorul să îi reprezinte, dar mie îmi par foarte trişti...
Se uită discret la bărbat care zâmbea uşor. Îşi simţea inima bătând cu putere, mai ales că se zgâise aşa la el în baie. Îl văzu întinzându-i mâna.
- Heo Jin Woo, se prezentă, lăsându-l pe Tadao cu gura căscată.

Deci el era pictorul pe care îl plăcea aşa mult mama lui; putea observa şi de ce. Şi totuşi, nu spusese nimic despre comentariul lui, probabil că vorbise prostii.
- T-Takahashi Tadao, spuse, înclinându-se uşor. N-am ştiut că... Adică, scuzaţi-mă pentru comentariul meu, continuă, făcând o plecăciune.
- Nu-i nimic, ai interpretat bine, exact ce am vrut eu să arăt. Nimeni nu a văzut asta până acum.
Se simţi stânjenit, mai ales de privirea interesată a acestuia. Nu i-ar fi displăcut dacă nu era vorba de o situaţie şi de nişte lucruri la care el nu se pricepea. Totuşi, nu putea să nu îl privească discret, ca şi cum doar el exista în acea încăpere. Dar realiză că nu era aşa, imediat ce auzi vocea mamei lui chemându-l. Când ajunsese lângă el? Nu o observase. O privi puţin confuz, ca şi cum nu ar fi înţeles ce voia de la el sau de ce se afla şi ea acolo.
- Tadao..., zâmbi cu subînţeles, apoi îşi îndreptă privirea către bărbat. Shika Takahashi, spuse, înclinându-se puţin.
Imediat mama lui începu să vorbească despre picturile acestuia, menţionând cât de expresive sunt şi ce stil impresionant are. Se dădu câţiva paşi înapoi pentru a-i lăsa loc mamei lui să se desfăşoare. Era atât de încântată, încât, practic, îl dăduse la o parte. Însă el continua să îl privească pe pictor, deşi încerca să mascheze asta uitându-se la un alt tablou.
Totuşi, la sfârşitul expoziţiei se trezi cu o invitaţie în oraş venită chiar din partea bărbatului pe care nu-l scăpase din ochi în tot acel timp. Era surprins, chiar uimit. Oare aşa tare îl impresionase spunându-şi părerea despre acel tablou? Însă nu vru să analizeze motivele pentru care pictorul îl invita în oraş, ci acceptă după câteva bâlbâieli care îi trădau mirarea, privindu-l pe acesta afişând, probabil, cel mai fermecător zâmbet pe care îl avea.
După acea invitaţie bruscă în oraş, începuseră să se vadă mai des, să iasă mai mult împreună. Se părea că acest Jin Woo avea aceeaşi orientare s*xuală ca el şi că nu era doar pictor, ci şi un bun dansator. Aflase că îi plăcea să cânte şi să danseze şi, de aceea, se lansase şi pe ramura asta. Acum Jin Woo excela la trei lucruri la care Tadao nu se pricepea, lucruri ce îl făceau să îl privească pe Jin Woo ca pe ceva măreţ, ca şi cum ar fi atins un anumit nivel de talent şi senzualitate.
La început, fusese mai timid, îl privea cu admiraţie. Apoi începuse să fie el însuşi, sau, oricum, mult mai apropiat de felul lui natural de a fi. La început crezuse că Jin Woo era un domn manierat şi politicos şi deseori stătea încordat la masă, încercând să facă totul cum trebuia, dar sfârşea prin a arăta caraghios. Totuşi, se străduia să arate cât mai manierat şi mai frumos pentru el, să îl impresioneze cumva. Persoanelor de tipul lui Jin Woo nu le plăceau nătângii care nu ştiau să se poarte în societate, aşa credea el. Însă el era un simplu elev de optsprezece ani, iar Jin Woo, un pictor, dansator şi cântăreţ de douazeci şi trei de ani.

Capitolul 2



Relaţia lui cu Jin Woo începuse oficial. Sigur, trecuse foarte puţin timp, însă Tadao se simţea presat de sfârşitul vacanţei, aşa că tindea să grăbească puţin lucrurile, cu gândul că, oricum, tot în acel punct aveau să ajungă la un moment dat. Poate că se grăbea prea mult, totuşi. Oricum ar fi fost, nu realiza asta în acel moment, era prea absorbit de prezenţa noului său iubit pe care insista să îl sărute ori de câte ori îi prindea buzele libere.

Atitudinea autoritară, uşor impulsivă şi uneori arogantă a lui Jin Woo nu făcea decât să sporească adoraţia lui Tadao. Deseori când era cu el, rămânea cu privirea aţintită la acesta, însă încerca să nu fie prea insistent şi să nu-l deranjeze în vreun fel. Nu dorea să îl cocoloşească.

Curând începu să meargă şi la concertele sale. Nu erau incredibil de spectaculoase, deoarece Jin Woo nu era un cântăreţ consacrat, însă pe Tadao nu îl interesa. Se dădea în vânt după felul în care dansa acesta, însă mişcările sale provocatoare îi făceau mintea să zboare departe.

La primul concert la care fusese, avusese o surpriză în ceea ce privea felul in care iubitul său dansa. Era prima dată când îl vedea unduindu-şi corpul aşa; căscase ochii mari, privindu-l fascinat, cu admiraţie, încercând să fie atent la fiecare muşchi al corpului său. Totuși, nu putuse să ii spună asta în acel moment. Poate cu altă ocazie. Se rezumase doar la a-l felicita, iar Jin Woo îi răspunse, ca de obicei, cu un zâmbet, trecându-şi superficial mâna prin părul lui. La rândul lui, îl îmbrăţişă scurt, pentru că stabiliseră de-acasă că nu pot face prea multe în public. Jin Woo era un om mult prea important, nu putea fi văzut cu oricine şi chiar oricum. Pentru Tadao, însă, era o senzaţie minunată să intre în culise şi mai apoi în cabina iubitului său după terminarea concertului, să îl felicite. I se părea intim şi nu simţea nevoia de a face mai mult decât a-l privi cum se pregăteşte pentru after-party.

În mod evident, nu mai fusese niciodată la aşa ceva. Jin Woo îi spusese, după părerea lui, destul de vag, despre ce era vorba. Ştia doar că aveau să fie o mulţime de oameni şi că vor socializa. Sigur, nu îl deranja asta, însă abia când ajunse acolo realiză un lucru foarte important despre respectivele persoane: erau oameni importanţi cu o carieră strălucită, la fel ca Jin Woo. Se aflau acolo critici, căutători de talente şi diverse persoane ale artei. Înainte să îşi dea seama, iubitul său deja se scufundase în marea de oameni, iar el rămase singur.