Nu era deloc o petrecere aşa cum şi-o închipuia el. Nu era ca balurile de la liceu, nici măcar ca o petrecere obişnuită cu bufet suedez pe margine, iar în mijloc un spaţiu mare pentru dans. Era o cameră încăpătoare cu câteva mese lângă pereţi pe care se aflau, în mare parte, tot felul de băuturi scumpe – probabil vinuri; pentru el, toate erau vinuri – şi câteva gustări de care nu mai auzise niciodată. Pe pereţii vopsiţi într-o culoare neutră se puteau observa câteva tablouri, dintre care majoritatea erau ale lui Jin Woo. Nu existau decât câteva scaune, lumea stătea în picioare. Observă undeva, izolate, şi două sau trei sticle cu apă plată, aşa că merse într-acolo, desfăcu una şi îşi turnă.

Era confuz şi încă nu se putea obişnui cu ideea de a se afla acolo. Totul era mult prea formal pentru el. Probabil că dacă ar fi stat cu Jin Woo, lucrurile ar fi decurs altfel şi nu s-ar mai fi simţit atât de străin în acel mediu. Toată lumea socializa, majoritatea cu iubitul său, bineînţeles, şi bea vin scump din pahare fragile şi delicate de sticlă. Toată lumea era îmbrăcată frumos; nu neapărat la costum, dar hainele lor reflectau cu exactitate sferele din care făceau parte. Îi analiză câteva minute, gândindu-se la propria ţinută – nişte blugi, un tricou simplu şi un hanorac colorat – şi la cât de diferit era de ei.

Îl căută pe Jin Woo cu privirea. Era iubitul lui, deci i se părea de datoria lui să stea cu el, având în vedere faptul că nu cunoştea pe nimeni acolo şi nici nu credea că era cineva interesat să intre în vorbă cu el. Merse la el când observă că se mai eliberase, zâmbindu-i politicos bărbatului cu care vorbea şi apoi lui. Jin Woo nu se sfii să continue conversaţia; până la urmă, ştia şi Tadao că era important. În acest timp, Tadao se apucă să analizeze comportamentul iubitului său în timpul unei conversaţii aşa importante. Ceea ce îl nemulţumi fu paharul cu vin pe care acesta îl ţinea în mână. Sigur, era doar un pahar cu vin, nici măcar nu era plin ochi, însă nu putu să treacă peste acest detaliu. Îşi putea vedea doar tatăl stând cu paharul în faţă şi sticla pe care o cumpărase în aceeaşi seară de la magazin, aproape goală. Dar n-ar fi trebuit să îl deranjeze. Oamenii aceia importanţi nu erau ca tatăl lui, deci cu siguranţă ştiau când să se oprească. Şi, totuşi, imaginea lui Jin Woo cu un pahar de vin în mână nu-i pica bine lui Tadao, indiferent de cantitatea de vin pe care acesta o bea.
Aşteptă până când bărbatul plecă şi se întoarse cu totul către iubitul său, încă zâmbindu-i, încercând să pară cât mai bine dispus.

- Ce faci? îl întrebă, mai mult ca să înceapă conversaţia. Văd că toată lumea roieşte în jurul tău. Stai şi cu mine?
- Normal, îi răspunse acesta şi începu să meargă către pervaz. Cum te simţi?
- E okay, cred. Cam prea formal pentru mine şi nu prea am cu cine să vorbesc. Şi nu înţeleg de ce au atâtea sortimente de vinuri, dar atât de puţine sticle de apă, chicoti pentru ca mai apoi să îl audă pe Jin Woo făcând acelaşi lucru.

- Asta se bea aici, e doar ca să mai destindem atmosfera. Şi toată lumea se bucură de un vin bun.
Tadao ezită, însă hotărî să îi spună.
- Nu chiar toată lumea..., ii spuse, zâmbind puţin. Ai putea să... nu mai bei?
Regretă că îl întrebase imediat ce îi văzu privirea. Nu mai zâmbea, ci îl privea uşor confuz. Tadao ştia că răspunsul lui avea să fie negativ.
- E doar un pahar, ce e aşa mare lucru?
- Nu e, doar că... nu-mi place să te văd cu paharul în mână.

Puse mâna pe pahar involuntar, însă Jin Woo îl retrase. Acum chiar nu se simţea bine, însă trebuia să înceteze să îşi mai vadă tatăl de fiecare dată când observa pe cineva cu paharul în mână.
- Nu pot să nu beau la o petrecere, mai ales că e în cinstea mea. Oricum, nu văd de ce faci atâta caz. Nu e ca şi cum aş bea până n-aş mai şti de mine.
- Ştiu, doar că...

Nu mai apucă să termine propoziţia. Privirea lui Jin Woo îi spunea clar că orice argument i-ar aduce, nu avea de gând să îl asculte. I s-ar fi părut drăguţ să pună paharul jos măcar pentru el, pentru iubitul lui. Jin Woo ştia situaţia de acasă a lui Tadao, iar asta îl făcuse pe acesta să creadă că Jin Woo i-ar fi făcut pe plac într-un astfel de caz.

- E o petrecere, Tadao, ai putea încerca şi tu, n-o să-ţi facă rău. Dacă nu, măcar lasă-i pe alţii.
- Tu nu eşti „alţii”, îi răspunse aproape instantaneu. Tu eşti special. M-am gândit că şi eu sunt special şi că o să-mi faci pe plac.

Felul în care îl privea iubitul său îl intimida, îl făcea să îi pară rău şi să se simtă ruşinat pentru absurditatea pe care i-o ceruse şi pentru cuvintele pe care i le spusese, aşa că lăsă capul în jos.
- Serios? Ştii ceva? Deja ţi-am spus ce am avut de spus. Dacă ai de gând să o ţii aşa toată seara, să ştii că eu n-am chef de prostiile astea.